Ziua națională de renunțare la fumat
- vizualizări: 116
Astăzi, 21 noiembrie 2024, consemnăm Ziua națională de renunțare la fumat – inițiativă prin care se atrage atenția asupra impactului negativ al consumului de tutun asupra sănătății, dar este și un îndemn pentru factorii de decizie să elaboreze și să susțină politici eficiente în acest sens.
Industria tutunului este într-o căutare continuă de noi consumatori și, adeseori, aceștia sunt adolescenții și tinerii. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează despre tendința îngrijorătoare a utilizării țigărilor electronice de către tineri. Potrivit Studiului Global al Adolescenților despre Tutun (2019), 12,7% dintre adolescenți de 13-15 ani din Moldova consumă țigarete electronice, iar 3,9% dintre ei – produse din tutun ce nu ard cu încălzire electrică IQOS. Prevalența totală a consumului de tutun este de 16,3%, fiind în creștere cu 6%, comparativ cu datele studiului din 2013.
În Republica Moldova, din cauza consumului sau expunerii la tutun își pierd viața peste 5000 de persoane anual. Fumatul reduce durata vieţii în mediu cu 15 ani sau o singură ţigară scurtează viaţa cu 7 minute. Consumul unui pachet de ţigări pe zi reduce viaţa cu 140 de minute/zi sau cu 35,5 zile/an, ceea ce presupune că un an al fumătorului are mai puţin de 11 luni. De asemenea, acest viciu sporește riscul de cancer, boli cardiovasculare și pulmonare.
Specialiștii atenționează că toate produsele din tutun (țigaretele, tutunul de rulat, tutunul pentru narghilea, tutunul încălzit – HEETS), precum și produsele conexe (țigaretele electronice și produsele din plante pentru fumat) afectează grav sănătatea și viața consumatorilor și a persoanelor din preajmă.
Iată câteva beneficii ale renunțării la fumat enunțate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică:
-
la 20 de minute, scade ritmul cardiac și tensiunea arterială;
-
după 12 ore, nivelul de monoxid de carbon din sânge scade la normal;
-
în 2-12 săptămâni, se îmbunătățește circulația sanguină și funcția pulmonară crește;
-
în 1-9 luni, tusea se diminuează și respirația se normalizează;
-
după 1 an, riscul de boală coronariană scade cu 50%;
-
peste 5 ani, scade riscul de accident vascular cerebral;
-
după 10 ani, riscul de cancer pulmonar se micșorează în jumătate față de cel al unui fumător;
-
peste 15 ani, riscul de boală coronariană este egal ca al unui nefumător.
Ziua naţională de renunțare la fumat este marcată în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, la iniţiativa Consiliului Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului.
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova se solidarizează Campaniei „Nu te lăsa aburit(ă)!”, lansată, la 19 noiembrie, de către Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în colaborare cu Biroul OMS Moldova și Uniunea Europeană în cadrul proiectului „EU4Moldova: pentru un sistem de sănătate durabil”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii